Moneasa

Stațiunea Balneoclimaterică

Lacul cu pești (Lacul Liniștit) 1904

Primele mențiuni și izvoarele termale

Așezată într-un cadru natural pitoresc, la poalele Munților Codru-Moma, stațiunea Moneasa este cunoscută pentru izvoarele sale mezotermale, care au fost utilizate de pe vremea stăpânirii otomane.

Prima atestare documentară a acestora datează din 1597, când principele Transilvaniei, Sigismund Báthory, emite un act de donație în favoarea nobilului Kornis Gáspár. Domeniul cedat cuprindea Cetatea Dezna, domeniul Borossebes (Sebiș), precum și izvoarele termale și zăcămintele de fier de la Moneasa.

Furdo-forrasbarlang (Izvorul Băilor) – Peștera de la Băi (Grota Ursului)

Factori naturali și terapeutici

Apele minerale, bicarbonatate, calcice, megneziene, sodice, oligominerale, mezotermale, cu o temperatură de 24-32°C, au fost valorificate de-a lungul timpului pentru tratarea diverselor afecțiuni ale aparatului locomotor, ale sistemului nervos periferic, digestive, etc.

Printre izvoarele utilizate în scop balnear se numărau Izvorul Ernő – 32°C, Izvorul Maria –31°C, Izvorul Kerestély – 25°C, Izvorul Rece (apele ce se revarsă prin gura Peșterii Grota Ursului) – 9°C și un izvor artezian, forat între 1893–1895, la o adâncime de 320 m – 25°C.

Începuturile dezvoltării turistice

După ce a trecut succesiv prin mâinile mai multor nobili, în anul 1804, familia Névery, a cumpărat satele Moneasa și Dezna și realizează primele amenajări modeste care includeau în 1830, patru camere pentru cazare și două bazine. În 1847 domeniul este achiziționat de contele Waldstein, iar la mijlocul secolului al XIX-lea, zona turistică avea șaisprezece camere, cinci încăperi de îmbăiere, o cabină de duș și un restaurant.

Începând cu 1891, odată cu achiziționarea domeniului Sebiș împreună cu satele aparținătoare, printre care și Moneasa, contele Wenckheim, a început procesul de modernizare. Pe propria-i cheltuială a construit calea ferată îngustă Sebiș – Moneasa, finalizată în 1893, Baza de Hidroterapie (ștrandul), cu două bazine în aer liber, cabine și o clădire cu instalații de hidroterapie pentru femei și bărbați, parcul cu aleile trasate de Czárán Gyula, Hotelul Central, Vila Wenckheim-Andrényi. În perioada 1895-1896, a remodelat arhitectural vechile edificii ale băilor, construite de contele Waldstein în deceniul șapte al secolului XIX, clădiri intrate într-un proces de degradare, cu cabine din lemn și un restaurant demodat.

Contele Wenckheim, mocănița, ștrandul, Hotel Central, Vila Wenckheim-Andrenyi, parcul și băile (Salonul de Cură)

Salonul de Cură – Gyógyterem – Nucleul vieții balneare

Primul pas decisiv spre transformarea Monesei într-o stațiune balneoclimaterică l-a reprezentat construcția Salonului de Cură, ulterior cunoscut sub denumirea de Pavilionul Central, Pavilionul nr. 1, Vila nr. 1 sau Vila ’’Nufărul’’. Potrivit memoriei localnicilor, primii nuferi au fost aduși în lacul de lângă clădirea băilor, în anul 1971, de către Ioan Crișan și Mitru Bortiș, de la Băile 1 Mai.

Impozantul edificiu, cu o lungime de 80 m și cu două nivele (P+E), dat în folosință în anul 1897 impresiona prin eleganță și funcționalitate. La parter erau amenajate treisprezece cabine pentru baie, cu vană confecționată din marmură roșie de Moneasa. Vanele, cu o capacitate diferită, de la 1 mc. până la 3-4 mc. erau alimentate prin trei robineți – unul cu apă mezotermală naturală, altul cu apă mezotermală supraîncălzită și celălalt cu apă rece. Cele mici erau destinate copiilor, cele mijlocii pentru 1-2 persoane, iar cele mari pentru 3-4 persoane.

La parter se aflau și cabinetul medical, săli de tratament, clubul de distracții și diverse spații sociale. Etajul era rezervat cazării oaspeților, oferind camere elegante și confortabile.

Salonul de Cură / Pavilionul nr. 1 / Vila nr. 1 / Vila ”Nufărul”

În imediata apropiere a clădirii a fost ridicat un restaurant cu pereți de sticlă, cu o capacitate de 300 de locuri, iar vizavi se afla bucătăria, cunoscută ulterior sub denumirea de Vila nr. 2.

În trecut, în aval de Vila 2, a fost amenajată o ghețărie – o grotă artificială (2,5 x 1,8 x 1,9 m) unde se depozitau blocurile de gheață tăiate iarna din lacul cu pești. Gheața adusă aici se păstra până vara, grota servind drept un veritabil frigider natural pentru alimente.

Restaurantul Salonului de Cură 1902

În documentele austro-ungare și în cataloagele turistice ale vremii, Salonul de Cură era denumit Menyházafürdő – Gyógyterem , fiind considerat nucleul vieții mondene și balneare din stațiune. El a impus un model arhitectural și funcțional care a fost urmat de toate clădirile construite ulterior în stațiune.

Stațiunea Moneasa

Recunoașterea oficială – statutul de stațiune balneară

Eforturile de modernizare inițiate de contele Wenckheim, precum și popularitatea tot mai mare a stațiunii, au determinat autoritățile imperiale să recunoască oficial valoarea terapeutică a locului. Astfel, la 13 mai 1896, în urma unui demers susținut către Ministerul de Interne Regal Maghiar, Moneasa a primit statutul oficial de stațiune balneară.

Moneasa – Stațiune de elită în Imperiul Austro-Ungar

Moneasa a devenit o destinație tot mai apreciată în rândul aristocrației și burgheziei din Imperiul Austro-Ungar. Stațiunea cunoștea un adevărat avânt turistic, iar Salonul de Cură devenise epicentrul vieții mondene.

După 1918 – Transformări în perioada interbelică

În 1937, familia Wenckheim a fost despăgubită cu 45 de milioane de lei, echivalentul a 293 kg de aur, pentru bunurile expropriate

Perioada postbelică – Naționalizare și declin

Vila nr. 1 in perioada comunistă

După instaurarea regimului comunist, în urma Legii naționalizării, Stațiunea Balneoclimaterică Moneasa a fost trecută complet în proprietatea statului. Administrarea a fost preluată de autoritățile centrale, care au integrat-o în sistemul balnear național, fiind frecventată mai ales în cadrul biletelor de tratament oferite prin sindicate. În anii ’60, pe locul vechiului restaurant s-a construit un bazin, cu apă termală.

În 1989, autoritățile au lansat un proiect de restaurare a Vilei ”Nufărul”, dar evenimentele din decembrie 1989 au întrerupt definitiv proiectul. Clădirea, odinioară emblema stațiunii, a fost abandonată și a trecut printr-un proces rapid de degradare, ajungând treptat în paragină în anii ce au urmat.

Vila nr. 1 si Vila nr. 2 demolate în 2007

După 1990 – Privatizare, stagnare și speranțe neîmplinite

În contextul tranziției postcomuniste, între anii 1991–2000, stațiunea a trecut printr-o perioadă de declin accentuat. Pentru a gestiona patrimoniul local, autoritățile au înființat societatea S.C. Moneasa S.A., care a fost privatizată în anul 2000, fiind preluată de S.C. Arconserv S.A. (Alexandru Bercea).

În 2005, Vila ’’Nufărul’’ a fost vândută către S.C. Trend Invest SRL (Valer Blidar), care a propus un proiect de revitalizare, respectiv construirea unui hotel de 4 stele cu 20 de camere, centru spa & wellness, restaurant, sală de conferințe, etc. Termenul de finalizare fusese estimat pentru anul 2010, însă proiectul a fost abandonat din pricina crizei economice în care intrase România.

Proiect reabilitare

În anul 2007, ruinele Vilelor nr. 1 și nr. 2 au fost demolate, cu excepția frontispiciului Vilei nr. 1, care a fost păstrat ca mărturie a trecutului. În cursul aceluiași an au fost refăcute captările izvoarelor mezotermale care astăzi alimentează baza de tratament de la Hotel Parc și a ștrandului din Moneasa.

Astăzi, emblematica vilă a stațiunii rămâne în ruină, amintind de gloria apusă a Monesei.

Surse:
Andrei Ando – Moneasa, vieți și contexte (2022)

Felicia Aneta Oarcea, Spiridon Groza – Moneasa, monografie istorică (2007)

Felicia Aneta Oarcea – Moneasa. Monografie (2016)

Iancu Orășeanu – Hidrogeologia carstului din Munții Apuseni, ediția a II-a (2020)

Kurunczi Ferenc – Băile Moneasa (Facebook 2021)

https://sanuuitam.blogspot.com/2014/06/asa-cum-fost_22.html

http://users.atw.hu/pereiarpad/menyha2.html

Sinteză:

Mihai Besesek, Felicia Aneta Oarcea (2025)